bucureștiul. după incendiu. ziua schimbării

astăzi este ziua de după
este ziua în care ne bucurăm
momentul șampaniei și al paharelor ridicate
în cinstea schimbării

este ziua în care
avem guvern
soldații se-ntorc de pe câmpul de luptă
victorioși
între ei se poate să fie și vreun centurion
(sigur te-ai molipsit de la
ARTA RĂZBOIULUI)
sau măcar vreun general grec

este ziua în care
politicienii dansează împreună
în pași de tango
știu exact mișcările celuilalt
știu când să meargă-nainte
când să dea înapoi
să-l lase pe celălalt să conducă
pasional

astăzi este ziua în care
morții s-au ridicat din morminte
mărșăluiesc în tăcere pe străzi
încolonați
fiecare are o lumânare în mâini
în pahare de plastic roșu
o adevărată coloană oficială
între ei sunt toți cei dragi ai noștri
unii de la Revoluție
alții pur și simplu dragi
plecați între timp
cu câte o frânghie-nflorită de gât
sau câte o sticlă în mână
cei mai mulți însă
nu știu că sunt morți
încă ard
și vor să intre din nou în club
să-și scoată prietenii

este ziua în care
noul guvern
stabilește regulile
cu totul și cu totul mai bune decât cele vechi
egalitate pentru cei vii și cei morți
legile vesele ale unei țări fără griji
reguli de bine pentru oameni de bine
multe și exacte
specifice
o constituție nouă pentru vremuri noi
o viață pusă sub semnul schimbării
al fericirii

astăzi este ziua în care
aceiași oameni noi
iau locul acelorași oameni vechi
ziua în care
morții rămân morți
iar viii rămân vii
numai șampania are un gust diferit
unul metalic
de sânge

Publicitate

bucureștiul. după incendiu. oameni buni

ți-au pus cuțitul la gât
ai mers cuminte cu ei pe-o alee
ți-au cerut tot
le-ai dat
nu au lăsat nimic
în urmă

ți-au pus cuțitul la gât
la numai două stații de centru
nu era noapte
nu era frig
nimic nu era
parte dintr-un scenariu complex

ți-au pus cuțitul la gât
au luat tot ce au avut de luat
și te-au lăsat să pleci

înapoi în autobuz
oamenii buni
cu lanțurile lor groase
vorbesc despre bine și rău
împart lumea în două
teroriști și cetățeni
viață și moarte
povești
diferențe de mentalitate
de poziționare față de adevăr
diferențe de generație
de raportare la realitate
de gust

autobuzul ăsta
care te duce departe
autobuzul ăsta
în care zi de zi se urcă
oamenii din bucurești
niște ființe normale
mai mici sau mai mari
cu vicii
mai mici sau mai mari
cu sau fără
salarii
mai mici sau mai mari
oamenii din bucurești
cu nimic speciali
cu nimic mai buni sau mai răi
cu nimic schimbați
după incendiu

cuțitul intră adânc în piele
se afundă
fruntea unui copil cu febră
în perna moale
de-acasă

bucureștiul. după incendiu. înțepător

mirosul de urină din stația de autobuz în drumul taberei
mirosul de urină persistent înțepător
mirosul greu de urină
al poveștilor românești despre un viitor strălucit
al canalelor și al conductelor din italia și din spania
al parcurilor și al băncilor-apartamente sezoniere
mirosul ce-ți intră în haine în piele în suflet
și-l porți pretutindeni cu tine
ca pe un vechi amic de pahar noapte de noapte
din bar în bar din sticlă în sticlă
până la capăt

NU CERI EXPLICAȚII
SĂ N-AȘTEPȚI REZULTATE

câteva cuvinte aruncate precum un strigăt de pescăruș
strigătul surd al unei mame certându-și băiatul
și mirosul de urină dispare
rămâne doar plânsul cumva încăpățânat al vinovatului
rămân mâna lui încleștată în mâna ei
fruntea lui plecată și privirea ei
rămân capetele întoarse ale celor din jur
și zgomotul autobuzului oprind la câțiva metri de stație

lanțul uman mamă strângând bara de sus
copil strângând cealaltă mână a mamei
este completat acum de femei întorcându-se de la muncă
femei care vorbesc într-o limbă română adaptată condițiilor din fabrică
repedeșitarecâtmairepedeșicâtmaitare
pentru a acoperi zgomotul mașinilor de cusut al utilajelor
o limbă din care balastul a fost aruncat peste bord
nimic nefolositor nimic în plus
vocalele și consoanele de prisos au murit
lanțul se înșiră pe o bară imaginară începând noaptea
undeva prin cluburile care au luat foc
și continuând ziua prin fabrici și supermarketuri
până în față la șoferul care se vede doar parțial în oglindă
el seamănă izbitor cu gabriel oprea
are o cască albă-n urechea stângă vorbește precipitat
explică de zor dă pe rând din mâna care nu-i pe volan
din când în când râde

lanțul se-nchide
iar mirosul greu de urină reapare
parcă mai greu mai pregnant mai înțepător
iese din ecranul atașat în spatele șoferului
din ecranul blocat

To ENTER BIOS setup hit DEL or RESET

bucureștiul. după incendiu. SAVE WE

te urci în autobuz pregătit
cu telecomanda în mână
apeși PLAY
și povestea începe din nou

„în NIRVANA douășpe șacre-s la șaptej de lei”
iar părul ei e vopsit negru
el e înalt
și îi oferă soluția-ncercării unui alt bar
cu băutură cât vrei la doar cinzeci

în „iadul din stradă”
ceilalți oameni caută numai oferte
doiînunu treilazecelei cincipentrudoarpatru buyonegetonefree
sfaturile ori vorbele-nțelepte ale vecinului de palier
întotdeauna sunt gratis

afară e liniște
poate doar un murmur aproape nedeslușit
sunetul strident al claxoanelor
din când în când vreo sirenă

în fața clubului COLECTIV
paharele de plastic ale lumânărilor
sunt strânse în saci
puși unulpestealtul unulpestealtul unulpeste
până când nu se mai vede nimic din clădire
înaintea sacilor
o fată cu mâna în ghips își acoperă fața

„B + C 2.11.2015”
o nouă ecuație simplă
pe stâlpul de lângă tine
al țarcului format din patru scaune și o fereastră
în autobuz

pe scaunele din față
într-o engleză bine intenționată
(probabil neintenționat)
stă mesajul negru al unui marker
SAVE WE

fără să vrei
îngenunchezi înaintea lui
și-ți duci mâna la față

bucureștiul. după incendiu. țara străină

te-ai născut într-o țară străină
o casă cu un singur geam și nicio ieșire
de incendiu

lumea ta este un glob de cristal
unde ninge mereu cu cenușă
lumea ta este un labirint
mergi mereu înainte
ușile se-nchid
și dispar
lumea ta nu este

de la fereastra autobuzului
zidurile nu mai sunt gri
zidurile sunt un prilej
zidurile sunt oameni
doru octavian dumitru
dulce pontes
grigore leșe bănică și emma hewitt
zidurile sunt bucurie

oamenii vin pe rând la tine
îți pun la picioare
câte-un covrig câte un măr o eșarfă roșie
fac câte o plecăciune
te-mbrățișează și pleacă

oameni străini din țara străină

fiecare dintre ei
are câte un cuib fiecare are o casă
viorica maria vasile gheorghe anamaria luana
fiecare are un nume
fiecare nume are un gând

seara
după ora zece
oamenii își lasă numele deoparte
și intră în CLUB
fiecare are un extinctor în brațe
fiecare are o poveste
un labirint
în urma lor ușile se închid
la uși se pun lanțuri
un sobor de preoți se roagă-naintea ușilor
într-o limbă străină

din cerul alb de deasupra
încep să cadă
unul câte
unul
din ce în ce mai mulți
milioane
de fulgi mari
de
cenușă

bucureștiul. după incendiu. viața ca un cerc

ai vrea să te ridici la înălțimea așteptărilor
la înălțimea evenimentelor din jurul tău
la înălțimea momentului
dar tot ce îți trece prin cap
și se tot repetă
ca o piatră aruncată în apă
urmată de o mulțime de cercuri
(probabil concentrice)
e că
în zilele noastre
totul se poate cumpăra
de la automatele cu dulciuri sau cafea
cu bancnote verzi de un leu
fise de cincizecidebani
ori carduri

la automatele astea
așezate de ieri în punctele cheie ale bucureștiului
au început să se vândă
oameni
la bucată sau la duzină
o bancnotă de-un leu
și ei se rostogolesc rapid dinautomatînstradădinautomatînstradă
dotați cu glasuri puternice și pancarte
dotați cu telefoane mobile performante
toate setate pentru selfie
dotați cu idei și cu timp

pentru mai multe bancnote verzi
și apăsarea repetată pe butonul roșu
ca pentru a trimite un SOS în codul morse
(doar dacă a venit vremea)
din automat se rostogolește câte un președinte
bine îmbrăcat bine antrenat și bine gândit
te ascultă cu empatie
te bate pe umăr
te înțelege și pleacă mai departe
în urma lui
praful de pe străzi este adunat
în coșuri de paie
bine capitonate cu saci de gunoi negri
de șaizeci de litri

în saci încape totul
până și moartea

bucurești. după incendiu. șase

se ia numărul morților și se înmulțește cu șase
se extrage rădăcina pătrată din numărul obținut
apoi se realizează ecuația corespunzătoare

între timp oamenii umblă cuminți pe străzi
fac cumpărături
mărșăluiesc în tăcere

pe marginea drumului stau alineate autobuze inscripționate
brigada treizeci mihai viteazul
imaginea unor militari îmbrăcați în uniformă de gală
militari îmbrăcați în roșu

între timp oamenii se roagă în casele lor
unii fac metanii
alții înjură în gura mare

morții nu se mai întorc
ei doar rămân pe buzele celor încă în viață
într-o nuanță roșiatică de balsam cu gust de cireșe
la început sunt pomeniți mai des
numele lor sunt însoțite de lacrimi
uneori de colivă și lumânări
la nouă zile
la două săptămâni
la patruzeci se face și măr se împart haine
apoi la un an
în familiile cu memorie bună aceasta se repetă anual
și se numără până la șapte
dar morții nu se mai întorc niciodată

între timp oamenii se nasc cresc
unii dintre ei se iubesc
alții doar trec prin viețile celorlalți

la final fracția se transformă în operații
x nu mai este neapărat o necunoscută
dar este strict diferit de minus unu plus infinit

și numărul morților se înmulțește cu șase

bucurești. după incendiu. memento

ne manifestăm libertatea mișcându-ne în voie
dealungulșidealatul țarcului
propunem schimbări
scriem mesaje preapuținobscene (liste cu nume) către președinție
vorbim între noi facem planuri câteodată cântăm

interesant cum
dacă mergi printre morminte
realizezi că nicio cruce nu poate acoperi
cu umbra sa
o cruce alăturată
în cimitero militare italiano
prelungirea ghencea
vizavi de stadion
între magazine pescărești
și neguțători de coroane

ne manifestăm libertatea păcălindu-ne
măsurând înălțimea gardurilor
din când în când atingându-le cu teamă
ne așezăm unullângăcelălaltunullângăcelălaltunullângă
iar cu timpul ajungem să facem parte din țarc

în last witch hunter
vin diesel arde odată cu regina
renaște și trăiește optsutedeani
în bucurești
după ce ai ars
umbra crucii tale
împreună cu alte treizecișiuna
se-ntind până în veșnicie

bucureștiul. după incendiu. tăcere

pe stradă
printre ceilalți
oameni cu fâșuri albastre
cumpărate de la decathlon
cu doar osutănouălei
oameni cu tricolorul în brațe
cu tricolorul strâns la piept
(o prietenă comenta undeva că e mândră de poporul român
dar o deranjează că ne punem steagul la profil
câteodată invers)
oameni de diferite mărimi
călcând mai apăsat sau mai nesigur
în praful potecii către palat

sunt câțiva pe străzi care se agită
sunt câțiva pe străzi care ard
sunt câțiva ce mor
(dacă i-am aduce pe ceilalți
oamenii mallurilor
ai cafenelelor
ai televizorului
– zice fratele meu –
am face o revoluție)

după incendiu
trebuie să privești doar înainte
dacă îndrăznești să ridici privirea către cer
s-ar putea să-ți intre în ochi
cenușa
să te sufoce
mirosul de ars
DIN ZIUA CÂND AI MURIT

și azi
sunt câțiva pe străzi care se agită
sunt câțiva pe străzi care ard
iar cenușa din ochii lor
se transformă
în flăcări

bucureștiul. după incendiu.

la piața chirigiu în autobuz
între glasul plâns al unui bărbat de cincizeci de ani
îmbrăcat în stilul unui rapper de douăzeci
încercând să înțeleagă ce i se spune în căști
în timp ce telefonul i se rotește sacadat între degetele mâinii drepte
și comentariile despre incendiu ale unor femei

din când în când autobuzul frânează
din când în când femeile își fac cruce
în fața unor biserici

conversația se oprește brusc
mâna se-ndreaptă spre frunte
apoi spre un punct undeva-ntre piept și stomac
și trage o dreaptă aproape perfectă
între umeri

rapperul de cincizeci de ani
își face cruce mai repede
în grabă
șoptind apoi stâlcit
de nu i-ar mai răbda pământul
pulbere să îi facă
pe toți

până la următoarea cruce
discuția se reia liniștit
se sting incendii
se refac trasee
se schimbă guvernul
se renovează spitale
se tace
din când în când
se oftează

încă două stații
o nouă biserică
liniște
și o nouă cruce

la frunte
la punctul precis dintre piept și stomac
apoi se unesc perfect umerii
cu o linie